Vânătoarea este folosită deseori de către animalele prădătoare, cu motiv de supraviețuire. Aceasta are la baza atacturile spontane și reci care duc la lupta dintre cine este adevarata pradă și cine este adevăratul prădător.
Spre exemplu, in zonele sălbatice, atunci când un tigru vânează, cel mai des prada fiind antilopele, bizoni sau chiar și crocodilii, aceasta își folosește calitatile de felină, grația și sensibilitatea pentru a se strecura in liniște cât mai aproape de pradă. În momentul în care acesta consideră că este suficient de aproape de pradă, trece la atac urmând ca după caz, prada să încerce sa scape prin fuga. Deși știm că tigrii au abilități înnăscută în alergat, sunt șanse de 99% ca prada să scape. Astfel, satisfăcându-și pofta, tigrul poate să împartă prada cu puii săi dacă este cazul sau după ce acesta s-a saturat, restul rămâne pentru păsările prădătoare.
Totodată, deși ideea aceasta de canibalism in rândul animalelor sălbatice este ceva normal, în gospodăriile oamenilor, aceste evenimente sunt mai rare însă nu lipsesc. Astfel, cele mai dese atacuri vânătorești sunt realizate de către lupii care atacă cel mai repede turmele de oi, de către vulpi cărora le plac găinile și nu in ultimul rând, mai ales in zonele montane, urșii își fac prezența chiar și in curțile oamenilor.
Așadar, consider că vânătoarea este o modalitate de supraviețuire in rândul animalelor, însă este perfect normală pentru că unele se nasc cu darul vânării!
