Mergea ariciul fluierând, se proptea uşurel în baston şi, dacă întâlnea o veveriţă, un iepure sau altă cunoştinţă, se apleca îndată, își scotea pălăria şi rostea: Vă salut cu stimă! sau Respectele melel, după împrejurare. Şi tocmai când fluiera mai fără grijă, se intalni cu un lup. Un pui de lup prost şi obraznic. -Brilmaräi lupul. Ce dihanie caraghioasă! N-am mai văzut aşa dihanie in viața mea. Cum te cheamă, piciule? -Arici răspunse ariciul. -Aşa? Ei, pân-aici ţi-a fost ariciule! Brr! Am să te mănânc... Ariciul îşi scoase cuviincios palária. -Và salut, dar fără stima! spuse el. N-am nimic impotrivă să fiu mâncat de un lup. Numai că... -Ha, ha ti-e frică! rase lupul. M-am obişnuit. Ori de câte ori vreau să mănânc şi eu, i se face frică celui pe care am să-l inghit. Cu toate astea, ştii, nu-i mare lucru. Te inghit atât de repede! Nici n-apuci să-ţi dai seama. (Vladimir Colin, Povestea ariciului intelept)
● Formulează o idee principală și o idee secundară din textul dat.
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Ne bucurăm să vă revedem și vă invităm să ne adăugați în lista de favorite!