Explicație:
Desemnat să fie noul Domnitor al Principatelor Române, principele german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (devenit, mai târziu, Regele Carol I al României, fondator al României moderne) a sosit pentru prima dată în București în ziua de 10 Mai 1866. El a fost întâmpinat la Băneasa de o mare mulțime de public și de primarul Bucureștilor, care i-a oferit, în mod simbolic, cheia orașului. În aceeași zi, principele a depus jurământul ca Domnitor în fața Adunării reprezentative a Principatelor Române Unite.
Pe 10 Mai 1877, Domnitorul Carol I a semnat Declarația de Independență a Principatelor față de Imperiul Otoman, declarație care fusese citită de primul-ministru Mihail Kogălniceanu, cu o zi înainte, în fața Adunării Deputaților. Având sancțiunea și promulgarea domnească, documentul căpăta putere de lege, marcând oficial independența noului stat (conform Constituției din 1 iulie 1866, puterea legislativă era exercitată colectiv de către Domnitor și cele două adunări parlamentare, care trebuiau să se pună de acord asupra textului unei legi; aceasta nu intra în vigoare fără semnătura domnească, iar Domnitorul putea refuza sancțiunea sa). Odată declarată, independența Principatelor avea să fie cucerită cu armele, în Războiul de Independență ce a urmat.
Data de 10 Mai 1877 marchează și începutul folosirii numelui de România pe plan internațional (până la declararea independenței, politica externă a Principatelor era făcută de Imperiul Otoman, în calitatea sa de putere suzerană - Principatele neavând o „voce” proprie în concertul mondial).
În data de 14 martie-26 martie 1881, camerele reunite ale Parlamentului au votat transformarea țării din Principat în Regatul României. Pentru a marca evenimentul, ziua națională sărbătorită pe 10 Mai 1881, a fost una din cele mai spectaculoase serbări din istoria României.[2]
parade militare
focuri de artificiiModifică date / text 
Ziua națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 Mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 August. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2. Opoziția anticomunistă din România a pledat în 1990 pentru adoptarea zilei de 16 decembrie drept sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare.[1]
