Răspuns:
Cuza-Vodă obişnuia adesea să se îmbrace ca un om de rând şi să se amestece prin norod. Dorea să afle el însuşi cum trăiesc cei mulţi. Aşa, într-o zi, şi-a pus căciulă şi suman ţărănesc, a luat două putini cu lapte acru şi s-a dus în târg la Galaţi. Pasămite, aflase Măria-Sa că unii negustori nu foloseau ocaua cea mare, aşa cum hotărâse o lege din acea vreme, şi căreia poporul îi spunea „ocaua lui Cuza”. A căutat, deci, „ţăranul” să vândă laptele la un băcan, despre care se spunea că n-ar fi tocmai-tocmai cinstit şi că vinde cu „ocaua mică”, iar nimeni nu-l putea prinde cu înşelăciunea. „Jupâne negustor, nu-ţi iau bani”, s-a tocmit „ţăranul”, „ci ne învoim ca la şase ocale de lapte să-mi dai o oca de untdelemn”. „Bine”, a primit negustorul, clipind şmecher din ochi. A luat de pe tejghea ocaua mare, „ocaua lui Cuza”, şi-a măsurat laptele: douăzeci şi patru de ocale. A socotit că trebuie să plătească, în schimb, patru ocale de untdelemn. „Caută să-mi masori drept, cu aceeaşi oca”, a stăruit „ţăranul”. „Nu se poate, că-i plină de lapte. Îţi măsor cu asta! Şi a scos de sub tejghea altă oca”, a zis negustorul. „Păi, ocaua asta-i mai mică”, a zis „ţăranul”. „Ce te pricepi tu, nepricopsitule! Ocaua-i oca şi gata!”, s-a burzuluit negustorul.
Explicație:
Ai mai sus rezumatul.
