Transformați textul următor din vorbire directă în vorbire indirectă:
„– Frumușel cățel aveți, zic eu cocoanii, după câteva momente de tăcere; da' rău! – Aș! nu e rău, zice cocoana; până se-nvață cu omul; dar nu știți ce cuminte și fidel este, și deștept! Ei bine! e ca un om, frate! doar ca nu vorbește... Apoi către paner, cu multă dragoste: – Unde-i Bubico?... Nu e Bubico!... Din paner se aude un miorlăit sentimental. – Să-i dea mama băiețelului zăhărel?... Bubico! Bubi!! Băiețelul scoate capul cu panglicuțe... Mamița-l degajează din țoalele în cari dospește-nfășurat și-l scoate afară. Bubico se uită la mine și mârâie-n surdină. Eu, apucat de groază la ideea că nenorocitul ar încerca să mă provoace, zic cocoanei: – Madam! pentru Dumnezeu, țineți-l să nu se dea la mine! eu sunt nevricos, și nu știu ce-aș fi în stare... de frică... Dar cocoana, luând în brațe pe favorit și mângâindu-l cu toată duioșia: – Vai de mine! cum crezi d-ta?... Noi suntem băieți cuminți și binecrescuți... Noi nu suntem mojici ca Bismarck... – Ha? zic eu. – Bismarck al ofițerului Papadopolinii. Dându-mi această explicație, cocoana scoate din săculețul de mână o bucățică de zahăr: – Cui îi place zăhărelul?”(I.L.Caragiale, Bubico)
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Ne bucurăm să vă revedem și vă invităm să ne adăugați în lista de favorite!
