Răspuns:
Spor la teme pwp
Zilele trecute Gheorghita s-a bucurat foarte - ca totdeauna cand primeste in dar o carte. E o carte de povesti... sa tot stai sa-i privesti pozele minunat desenate, in fel si chip colorate. Cat despre citit, lui Gheorghita ii citeste mama-mare, in fiecare seara, la culcare. Numai ca, de indata ce bunicuta a ispravit de citit, Gheorghita, de carte, s-a si plictisit. Ba chiar - sa o spunem fara ocolis - a rupt din ea o foaie sa-si faca o jucarie.
- Ce nerozie! auzi el de indata.
Se uita imprejur pe furis... nimeni in odaie...
- Ce nerozie! repeta foaia de hartie.
- A, tu erai? se mira Gheorghita.
- Eu... sau mai bine zis o ramasita... din cartea ce-o vad pe jos aruncata. Hei, daca-ai sti povestea cartii de povesti...
- Povestea... ei? se intoarse Gheorghita spre carte, cu o privire mirata. Vrei sa mi-o povestesti?
- Este, de fapt, povestea tuturor cartilor.
- Te ascult.
- A fost odata... nu prea demult, cand povesti le-acestea din carte erau toate doar niste ganduri si plasmuiri minunate, in mintea si inima scriitorului. Zile si nopti a trudit sa le scrie, cu slove mestesugite, care sa farmece si sa imbie. Prietenul scriitorului, mesterul iscusit al penelului, a citit povestile si a zis: "Ca sa le placa si mai mult copiilor, eu le voi zugravi in culori".
- Adevarat. Ma bucur ori de cate ori gasesc si poze intr-o carte...
Povestea cartii insa merge mai departe..., caci fiece carte se deseneaza si se scrie pe... hartie. Povestea trece, deci, si prin paduri - acolo taietorii doboara trunchiuri vechi si, pana intra muntii-n intomnare, bustenii, curatati de uscaturi, ii mana-n vai, spre fabricile-n care masini iscusite, de mesteri mari manuite, macina lemnul, si-l mesteca bine, si-l moaie pana devine o pasta. Iar pasta aceasta, albita, presata, uscata, frumos netezita, frumos taiata, ajunge sa fie hartie.
Vine apoi tipograful, cel care alege-culege litere mari, litere mici, randuri, pagini intregi - priveste-ma si ai sa-ntelegi. Iar tipograful munca isi imparte cu cel care-aduna si leaga-mpreuna, foaie cu foaie, o carte intreaga: legatorul.
- Vad eu acum prea bine de ce-ai tinut sa-mi povestesti povestea cartii de povesti. Cati oameni au muncit pentru ea!... spuse Gheorghita, pe ganduri...
- De tot ce ai aflat, te vad bucuros. Sper sa fie si cu folos.
- Fara-ndoiala. Mai ales ca la anul ma duc la scoala.
- Felicitari! Si cand vei avea abecedar...
- il voi pastra ca pe cel mai scump dar.
- Pana atunci insa mai ai de crescut...
-Iar,deocamdata, draga mea foaie de carte, am de-ndreptat macar in parte raul ce ti l-am facut; stiu cat de mult pretuiesti, iata, te voi lipi la locul tau in cartea cu povesti.
