O narațiune la persoana I este un mod de povestire în care un narator relatează evenimente din propriul său punct de vedere folosind pronumele personal la persoana I „eu” sau „noi” etc. [1] Ea poate fi narată de protagonist (sau un alt personaj central), de un repovestitor la persoana I, de un martor la persoana I sau de un personaj secundar la persoana I (numit, de asemenea, narator periferic).[2][3] Un exemplu clasic de protagonist narator la persoana I este Jane Eyre al Charlottei Brontë (1847), în care personajul titular este, de asemenea, naratorul care relatează povestea[4] și spune: „nu am putut să nu-l mai iubesc acum, doar pentru că am constatat că el a încetat să mă observe”.[5]
Acest dispozitiv permite publicului să vadă universul ficțional cu ochii minții ai naratorului,[6] dar este limitat de experiențele naratorului și de cunoașterea de către el a adevăratei stări de fapt. În unele povești, naratorii la persoana I pot purta dialoguri cu alte personaje sau să se refere la informațiile pe care le-au auzit de la alte personaje, în scopul de a oferi un punct de vedere mai cuprinzător. În alte povestiri pot exista mai mulți naratori pentru a introduce o perspectivă mai largă. Un narator care nu este de încredere este unul care și-a pierdut complet credibilitatea datorită ignoranței, lipsei de înțelegere, prejudecăților, greșelilor, necinstei etc., făcându-l pe cititor să pună sub semnul întrebării ipotezele inițiale.[7]
