Citeşte cu atentie textul următor: Era odard un imparat puternic şi mare şi avea pe langa palaturile sale o gradina frumoasa, bogata de flori si meşteşugita, nevoie mare! Aşa gradind nu se mai vazuse până atunci pe-acolo. In fundul grădinii avea şi un már care facea mere de aur, dar, de cand il avea, el nu putuse sd mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea inflorind, crescând, parguindu-se, venea oarecine noaptea şi le fura tocmai cand era să se coacd. Tori paznicii din toată imparația si cei mai aleşi ostași pe care îi pusese imparatul ca să pândeascd n-au putut să prinză pe hori. In cele din urmă, veni fiul cel mai mare al imparatului și zise: - Tată, am crescut in palaturile tale, m-am plimbat prin astă grădină de atâtea ori și am văzut roade foarte frumoase in pomul din fundul grădinii, dar n-am putut gusta niciodată din ele; acum că a dat în copt, da-mi voie ca nopțile astea så påzesc eu însumi și mă prinz că voi pune mâna pe acel tâlhar care ne jefuieste. Dragul meu, zise tată-său, atația oameni voinici au păzit și n-au facut nicio ispravă; doresc prea mult så văz la masa mea măcar un mar din acest pom care m-a ținut atâta suma de bani; și de aceea, iată mă înduplec și te las ca să pândești, măcar că nu-mi vine a crede că o să izbutești. Atunci fiul împăratului se puse la pândd o săptămână intreagd: noaptea pândea și ziua se odihnea; iará când fu intr-o dimineață, se intoarse trist la tată-său şi-i spuse cum priveghease până la miezul nopții , cum mai pe urma il apucase o piroteală de nu se mai putea fine pe picioare, cum mai târziu somnul il copleșise şi căzu ca un mort, fără să se poată deștepta decat tocmai când soarele se ridicase de două sulițe și atunci văzu că merele lipsesc. Nepovestità fu mahnirea tatălui său când auzi spuindu-i-se astă întâmplare. De silă, de milă, fu nevoit a mai aștepta încă un an ca să facă și voia fiului său cel mijlociu, care cerea cu stăruință de la tată-său ca să-l lase și pe dânsul să pândească și se lega că el va prinde hoții care ii faceau atâta întristare. Timpul veni, merele începură a se pârgui . Atunci fiul său cel mijlociu păzi și el; dară păți ca și frate-său cel mare. Fiul său cel mai mic, Prâslea, veni cu rugăciune către tătâne-său și-i zise: - Tată, atâţia ani l-ai ținut, ai suferit atâtea necazuri de pe urma acestui pom, mai lasă-l, rogu-te, și anul acesta să-mi încerc și eu norocul. - Fugi de-aici, nesocotitule, zise împăratul, frații tăi cei mai mari, atâția și atația oameni voinici şi deprinşi cu nevoile n-au putut face nimic și tocmai un mucos ca tine o să izbutească? Aici trebuie să fie ceva vrăji. - Eu nu mă încumet a prinde pe hoți, ci zic că o încercare de voi face și eu, nu poate să-ți aducă niciun rău. (***, Prâslea cel voinic și merele de aur) sa povestim
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Ne bucurăm să vă revedem și vă invităm să ne adăugați în lista de favorite!