Răspuns:
Trecut-au anii si s-a implinit un secol de cand teiul din Copou asteapta sa-si revada omul ce l-a iubit candva... Cine sa fie oare omul miraculos, misterios, neinteles, dar iubit de natura? Da, eu stiu! Este Eminescu, poetul visarii, uitarii, melancoliei, iubirii fata de oameni si natura. Cantecele, izvoarele, stelele si freamatele de dor au fost descrise sublim.
A fost real, iubit, dar amagit si neinteles, un om unic pe care divinitatea l-a inzestrat cu o minte luminata mult prea destept pentru aceasta lume. A vazut istoria unui popor si a transcris-o in versuri. A inchinat naturii poezii ireale. A dedicat iubirii strofe nemuritoare. El, unicul, nemuritorul traieste in inimile romanilor care si-l amintesc asa: barbatul cu plete negre, ochi mari si rotunzi, buze senzuale, privire misterioasa, chip angelic, mustind de inteligenta, statura potrivita, slabut de fel, hotarat, aprig, dar si doborat de anumite tristeti pe care sufletul lui nu le-a putut duce.
Stau pe o banca in biblioteca. Vad chipul poetului ce troneaza pe un perete imens. Privesc insistent poza si-mi imaginez ca Eminescu e o fiinta reala cu care pot conversa. Imaginatia o ia razna si-mi incep dialogul:
-Poetule, as vrea sa inteleg nemurirea ta... Exista vreo explicatie?
- O, da! Desigur! Priveste in jurul tau. Admira natura, asculta suierul vantului, cantecul pasarilor, murmurul izvoarelor, zanganitul talangilor, gratia muntilor, dansul copacilor, munca furnicii, zborul vulturului si ia aminte la faptele omului...
-Dar tu este inegalabil...
-Nu! Eu am fost doar un om cu bune, cu rele. Nu mintea mea a dainuit, ci ceea ce am scris. Faceti si voi ca mine. Timpul se scurge, nemurirea ramane.
-Cat adevar!
Si vad din nou modestia poetului, indemnul lui pentru a nu lasa cuvintele sa se piarda in cele patru zari, deoarece nemurirea vine din scris: cartile, adevaratele comori ale unui popor.
Eminescu priveste tacut. Ramane ca un strajer acolo sus in tablou: ,,nemuritor si rece”. Eu, fiinta reala imi numar pasii prea grei, iar cu mintea prea incetosata ma gandesc ca Eminescu nu a fost un om, ci un zeu al literaturii romane.
