Pronumele personale se diferențiază în general după poziția în situația de comunicare a ființelor, lucrurilor sau noțiunilor personificate, al căror nume îl înlocuiesc (la care se referă)[2]:
al vorbitorului (persoana I singular);
al unui grup care include vorbitorul (persoana I plural);
al unui destinatar al enunțului vorbitorului (persoana a II-a singular);
al unui grup care include cel puțin un destinatar (persoana a II-a plural);
al unei ființe, al unui lucru, al unei noțiuni despre care se vorbește, în afară de persoana I și a II-a (persoana a III-a singular);
al unui grup de ființe, lucruri sau noțiuni despre care se vorbește (persoana a III-a plural).
În funcție de limbă, în afară de număr, unele sau altele dintre pronumele personale pot exprima și categorii gramaticale ca genul și cazul.
