Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul următor:
În marțea aceea, bătrâna nu-l aștepta pe Urcan. Plecase de acasă de-abia de o săptămână. Trebuia să meargă pe Valea Florilor, pe la Cojocna și prin părțile Clujului și apoi peste trei săptămâni să se întoarcă pe drumul Feleacului la Turda, de unde avea să-l aducă acasă Simion cu căruța. „De ce o fi venind așa degrabă?” se întrebă femeia. Hm! Căscă lung, cu zgomot. Socotind că așa cum vine el încet, șoltâc-șoltâc, mai este vreme până ajunge acasă, își adună întâi încet firul pe fus. Bătrânul era încă în deal, departe. De câțiva ani, Urcănesii nu-i mai bătea inima când îl vedea întorcându-se, după o lipsă de săptămâni. Mai căscă o dată, apoi împlântă fusul în furcă. „Oare el e, ori numai seamănă?” Duse mâna streașină la ochi și se uită stăruitor în zarea drumului. Pe alții nu i-ar fi cunoscut de la o zvârlitură, căci îmbătrânind nu mai vedea departe ca în tinerețe, dar pe Urcan îl recunoștea de cum se ivea în deal. — El e dară. Cine să fie, vorbi ea singură. Ce-i, de vine atât de repede? Se desprinsese cu greu de pe scaun, căci de ședere îndelungată o dureau oasele