dau COROANAAAA(AM NEVOIE DE PREDINATE NOMINALE SI VERVALEEEEE)LZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZ
a) Sinan, din malul Rusciucului, privea această chinuire a armatei sale fără a-i da nici un ajutor. Garnizoana castelului începu a vărsa o ploaie de gloanţe şi ghiulele asupra românilor. Dar aceştia, fără a se spăimânta de această furtună, iuţiră şi mai mult focurile lor; îngrozitorul Mihai îmbărbăta pe ai săi. Prin artileria sa, el izbuti în sfârşit a rupe podul prin mijloc în două.
b) Soarele aprinde curcubeie în norul de pulbere..., împrăştiind în aer o răcoare dulce, / pădurea răsună ca de o fanfară.
c) S-ar întoarce el de la poartă, dacă nu i-ar turui în cap vorbele astea ca o darabandă. Rari, împrăştiaţi de vânt, ca nişte flori albe scuturate din văzduh, cad primii fulgi de zăpadă. Tot satul parcă doarme.
d) Scuturate din crengi, muiate de ploi, foile îşi vor statornici covorul lor, mereu, precum mereu tot alte flori vor răsări ca să fie culese de alte mâini, până va intra recele şi nepăsătorul fier al plugului în dumbravă.
e) Lui Ştefan, locurile acestea îi erau bine cunoscute. Duşmanii veneau de la Bârlad şi acum ei apucau spre Iaşi, unde erau curţi domneşti. Ştafetele spusese că turcii sunt la cel din urmă popas.
f) Mai curând decât credea, Gheorghe fu dincolo în coridor şi alergă la uşă. Dar pace! Uşa era închisă. Încercă, trage de ea, o smuceşte; uşa era de fier şi zidul era de piatră. Să se caţere pe pereţi şi să iasă în curte nu se putea; zidul era lins, iar coridorul era prea adânc.
g) Luneca din când în când prin mâzgă; dar altfel calea era curată, căci pietrişul şi nisipul sorbiseră zloata... De partea cealaltă a bisericii mai era o căsuţă, ca o ciupercă singură pe toloacă.
h) Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei... Şi apoi când venea moşneagul gura babei umbla cum umblă meliţa: că fata lui n-o asculta, că-i uşernică, că-i soi rău.
i) Inimă din inima poporului român, Eminescu va întineri mereu, cu fiecare clipă şi cu fiecare om. Prezentul va deveni trecut. Trecutul va fi cândva antichitate.
j) Turcul ajunsese tare şi mare, devenise acel fioros vizir Mustafa Bairactaru, spaima ienicerilor.
k) Băiatul se făcea mai isteţ şi mai iscusit. Nu mai trecu mult şi iată că împăratul ajunse la marginea groapei. Când fu la ceasul morţii, el luă copilul pe genunchi şi-i zise:
- Sunt în clipa de a-mi da obştescul sfârşit. Eu văd că tu ai să ajungi om mare.
l) Pare mai mare şi mai săracă căsuţa lui săracă. Faţa lui e rumenă şi cu ochi scânteietori.
m) A scrie o carte înseamnă a face actul social al frumuseţii şi înţelepciunii.